Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 2-8 aprilie 2023

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 1, 2023

Duminică, 2 aprilie

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie la Parohia Boroșoaia, Protopopiatul Hârlău.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie la Parohia Hermeziu, com. Trifești, Protopopiatul Iași I.

Biserica Parohiei Hărmăneștii Vechi, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 6 Sfânta Ecaterina, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea părinților și bunicilor pentru copii și nepoți, de către Pr. Ioan Voicu.

Biserica Parohiei Sfântul Vasile Hârlău, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 1 Sfântul Ștefan cel Mare, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețea - inutilitate, sărăcie, singurătate - și vindecarea lor în Biserică, de către Pr. Nicolae Crăciun.

Biserica Parohiei Poiana Mărului, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Ioan Vlahul, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Mari imnografi ai Bisericii: Ioan Damaschin, Cozma Melodul, Teofan Graptos, Iosif Imnograful și Ioan Mavropous, de către Pr. Pîslariu Victor.

Luni, 3 aprilie

Biserica Parohiei Podișu, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 9 Sfântul Ierarh Nicolae, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Dimensiunea vocațională a cântărețului bisericesc, de către Pr. Burlacu Cătălin.

Protopopiatul Botoșani organizează consfătuirea lunară cu preoții la sediul protopopiatului.

Marți, 4 aprilie

Departamentul pentru Securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor, din cadrul Cancelariei eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor organizează, în Sala de ședințe din cadrul Cancelariei eparhiale, un instructaj în domeniul Situațiilor de Urgență cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor, la nivelul parohiilor și mănăstirilor din cele cinci Protopopiate ale județului Iași în perioda sărbătorilor Sfintelor Paști.

Protopopiatul Târgu Neamț organizează consfătuirea lunară cu preoții la sediul protopopiatului.

La Paraclisul Mitropolitan Sfânta Cuvioasă Parascheva – Metocul Maicilor din Iași va avea loc, începând cu ora 18.00, evenimentul Dialoguri studențești, în cadrul căruia dl. Cătălin Jeckel, Consilier al Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Iaşilor, va susține prelegerea Cultivarea relațiilor personale în era Internetului.

Miercuri, 5 aprilie

Biserica Parohiei Tungujei, Protopopiatul Iași 3, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 2 Sfântul Apostol Andrei, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, vor fi oficiate Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Principii și metode privind pastorația persoanelor vârstnice în viața Bisericii, de către Pr. Rusu Constantin.

Biserica Mărgineni I, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 14 Mărgineni-Dochia, începând cu ora 8.30. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Compozitori și cântăreți vestiți de muzică ai mănăstirilor românești din sec. XVII-XIX, de către Pr. Ciocănel Gheorghe.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași.

La Căminul Cultural Al. Tănase Deleni, Protopopiatul Hârlău va avea loc o Seară duhovnicească la care Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, Consilier al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bucium va susține conferința Spovedania – un leac uitat.

Joi, 6 aprilie

Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Ortodoxă și Asistență Socială (ASATOAS) și Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae Iași, secția Asistență Socială (TOAS) organizează conferința Implicarea ONG-urilor afiliate Bisericii în activitățile social-filantropice, susținută de către Pr. Dan Damaschin, în cadrul seriilor de întâlniri desfăşurate sub genericul Ne vedem la Mitropolie. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00 la Muzeul Mitropolitan, în Sala Sinaxar.

Vineri, 7 aprilie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Biserica Parohiei Chișcăreni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 7 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Compozitori și cântăreți vestiți de muzică psaltică ai mănăstirilor românești din secolele XVII-XIX, de către Pr. Lungu Mihai.

Sâmbătă, 8 aprilie

Pelerinajul de Florii din acest an va fi organizat în orașul Piatra Neamț, începând cu ora 13.30, pe traseul Biserica Sfântul Ioan Botezătorul Mărăței I (lângă Spital) – sens giratoriu Spital – strada Orhei – sens giratoriu Magazin Unic – Hotel Ceahlău – Consiliul Județean Neamț – Biserica Sfântul Ioan Domnesc, iar în orașul Târgu Neamț, începând cu ora 15.00, pe traseul Biserica Sfântul Nicolae – B-dul Ștefan cel Mare – Biserica Adormirea Maicii Domnului.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri