Clericii din Protopopiatul Iași II au participat la conferința preoțească de primăvară

Arhiepiscopia Iașilor Mai 26, 2022   Autor: Flavius Popa

Evenimentul a debutat luni dimineața cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul „Ecclesia”, aflat la subsolul Catedralei Mitropolitane. Tema întâlnirilor preoțești din acest an este „Rugăciunea în viața preotului” și se încadreză în manifestările prilejuite de Anului omagial al rugăciunii în Patriarhia Română. Referatul conferinței a fost susținut de către părintele Cristian Cârlescu, preot slujitor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”  Bucium.

Conferințele preoțești se vor derula în fiecare din cele treisprezece protoierii din Arhiepiscopia Iașilor și vor fi prezidate de către Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan sau de către delegatul chiriarhului. Un preot din fiecare protopopiat va prezenta un referat pe tema propusă, sesiunea continuă cu dezbateri pe subiectul prezentat, iar clericii vor primi, la final, îndemnuri pastorale din partea ierarhului.

Următoarea conferință va fi organizată de către Protopopiatul Iași III și va avea loc luni, 30 mai. La eveniment va fi prezent și Părintele Mitropolit Teofan.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri